eXplo boardgame night

Vineri seara, 21 octombrie, o parte din exploratorii centrului nostru local s-au adunat pentru a se bucura de câteva ore de relaxare înainte de DAC. Ne era dor să ne bucurăm de jocuri ca în copilărie, așa că, am adus cu noi la ScoutHouse câteva boardgames, ca de exemplu: “CashFlow” (joc care dezvoltă cunoștințele în domeniul economiei), “Betrayal at the House on the Hill”, “Jungle Speed”, “Exploding Kittens”. Ne-am facut confortabili, unii savurând ceai, alții mai adormiți, cafea și ne-am îmbarcat în “mașina timpului”.

Ne-am împărțit în două grupe și ne-am luat la întrecere, încercând să câștigăm fiecare jocul. O parte din noi am început “în forță” cu o tură de “Jungle Speed”, iar ceilalți cu “Exploding Kittens”. Am umplut ScoutHouse cu râsetele și veselia noastră. Mai apoi, ne-am aventurat în poveștile înfricoșătoare ale jocului “Betrayal at the House on the Hill”, alături de personaje fantastice, care ne-au pus la încercare abilitatea de a lua decizii spontan, dar totuși rațional.

Am încheiat seara cu o (luuungă) tură de “CashFlow” , din care am învățat că până și un om de serviciu poate câștiga milioane dacă face afaceri bune și la care Elena s-a dovedit câștigătoare. Părea că timpul e infinit, dar din păcate, realitatea ne-a dovedit contrariul, deci am hotărât că era timpul să mergem, într-un final, acasă, așadar, ne-am asigurat că lăsăm Scouthouse-ul cel puțin la fel de ordonat precum l-am găsit și ne-am împrăștiat drumurile.

20171020_202756

Poză care atestă cât de bine ne-am distrat.